Cele mai frecvente cauze ale hipertensiunii arteriale

Poza tensiune mare
Creșterea tensiunii arteriale poate avea consecințe dramatice atunci când nu este ținută sub control prin tratament. Hipertensiunea poate provoca leziuni permanente la nivelul pereților arterelor, infarct miocardic și accidente vasculare.

Hipertensiunea arterială este definită de creșterea peste valoarea normală a presiunii sângelui în artere, fiind diagnosticată prin măsurarea repetată a tensiunii sistolice și tensiunii diastolice. Prima valoare, tensiunea sistolica, reprezintă presiunea sângelui asupra pereților vasculari imediat după ce acesta este pompat de inimă în artere, în timp ce valoarea diastolica este dată de presiunea sângelui în intervalul dintre contracțiile cardiace, atunci când inima este plină de sânge. Pentru că cea mai bună valoare a tensiunii este de 120/80 mmHg (mililitri coloană de mercur), orice valoare care depășește 140/90 mmHg este considerată un semn de hipertensiune arterială.

În mod normal, riscul de hipertensiune crește odată cu înaintarea în vârstă, deoarece elasticitatea vaselor de sânge scade, acestea devenind din ce în ce mai rigide. Cu toate aceste, există posibilitatea ca problemele de tensiune mare să apară și în cazul persoanelor tinere. Un posibil răspuns la întrebarea „de ce crește tensiunea?” este dobândirea acestei predispoziții pe cale genetică, riscul de transmitere variind între 20 și 70%.

Potrivit experților în medicină cardiovasculară, prima pe lista celor mai importante cauze ale hipertensiunii este ateroscleroza – îngustarea arterelor din cauza depunerii de grăsime pe pereții acestora. Diabetul și obezitatea sunt, de asemenea, cauze importante pentru hipertensiune. Există, însă, și alți factori de risc pentru hipertensiune.

Hipertensiune arterială cauze

În rândul celor mai periculoase cauze pentru o tensiune mare intră anumite boli, stilul de viață și alimentația. Astfel, putem trece în registru:

  • Stresul

Pentru că trăim în secolul vitezei, ajungem să ne simțim cu ușurință stresați. Un program haotic la locul de muncă, grijile familiale de zi cu zi, grijile legate de treburile casnice, toate acestea sunt cauze ale stresului. Singurătatea este, în cazul vârstnicilor mai ales, un al motiv de stres pus în legătură directa cu hipertensiunea arterială, potrivit unui studiu desfășurat pe o durată de cinci ani în cadrul Universității din Chicago. Stresul este, de asemenea, una din principalele cauze pentru hipertensiune.

  • Alimentația bogată în sare, zahăr și grăsimi

Pentru că sarea stimulează setea, iar creșterea lichidului din sânge duce la creșterea tensiunii, sarea este recomandată în cantități moderate. Excesul de zahăr este o problemă, specialiștii susținând chiar că zahărul este mai dăunător decât sarea pentru sănătatea inimii. Femeile nu trebuie să depășească zilnic un consum de șase lingurițe de zahăr (100 de calorii), iar bărbații de nouă lingurițe de zahăr (150 de calorii). Grăsimile se numără și ele printre cele mai periculoase cauze ale hipertensiunii arteriale, acestea depunându-se pe artere.

  • Fumatul și consumul de alcool sau cafea

Fumatul și consumul de alcool sau cafea favorizează creșterea tensiunii arteriale, sporind și riscul atacurilor cerebrale. Fumatul determină creșteri de scurtă durată ale tensiunii arteriale prin eliberarea unei substanțe numite norepinefrina, care este mediată de nicotină, fapt care se cumuleaza în timp și cu numărul de țigări fumate. Renunțarea la fumat scade riscul de boli cardiovasculare cu până la 40% .

  • Sedentarismul

Stilul de viață sedentar, care nu include sesiuni de sport, activități fizice, chiar și mers pe jos pe distanțe mari de cel puțin trei ori pe săptămână, crește riscul de obezitate și hipertensiune arterială.

  • Apneea de somn

Printre cauzele creșterii tensiunii arteriale se numără și apneea de somn, caracterizată de întreruperea respirației în timpul somnului din cauza relaxării mușchilor respiratori. Această boală gravă are o incidență relativ mare, fiind o cauză a hipertensiunii. În acest caz, procedurile chirurgicale de vindecare ale apneii, păstrarea unei greutăți normale, precum și dispozitivele de asistență respiratorie pot fi de mare ajutor.

  • Problemele cu rinichii

Rinichii „defecți” cresc tensiunea, astfel că aproximativ 20% din cazurile de hipertensiune arterială sunt de origine renală. Acest fenomen se explică prin faptul că, în momentul în care rinichii sunt afectați, se produce în exces o substanță numită angiotensină, care stimulează glandele suprarenale să secrete substanțe ce rețin sodiul în organism.

Articole similare:

  1. Masurarea corecta a tensiunii arteriale cu un tensiometru
  2. Temsiunea mică sau hipotensiunea
  3. Hipertensiunea sau tensiunea mare și modul în care poate fi diagnosticată
  4. Care este legătura dintre stres și tensiunea arterială ridicată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *