Cum se masoara corect tensiunea arteriala

Masurarea tensiunii

Măsurarea tensiunii arteriale este unul dintre primii pași pe care orice persoană trebuie să îl facă pentru a vedea care e starea sa generală de sănătate. Întrucât presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali poate varia în funcție de anumite situații, este important de știut cum se face acest procedeu și care sunt condițiile potrivite pentru ca rezultatele obținute să fie relevante.

Comandă SENDO Advance 3 și află întotdeauna valoarea reală a tensiunii tale arteriale, chiar în confortul căminului tău.

Condiții potrivite pentru măsurarea tensiunii arteriale

Valorile presiunii arteriale pot fi afectate serios de medicamentele administrate, de schimbările bruște de temperatură, de consumul de cafea, de stres, teamă, greutate corporală, efort fizic intens sau momentul zilei în care sunt efectuate măsurătorile.

Specialiștii recomandă ca tensiunea arterială și pulsul să se măsoare atunci când pacientul este relaxat și se află într-un mediu plăcut, după cel puțin cinci minute de repaus. Dacă este posibil, este bine ca tensiunea să fie luată la aceeași oră și în aceleași condiții de fiecare dată.

Cum se măsoară tensiunea cu tensiometrul electronic?

Având în vedere că tensiometrul electronic (cum este SENDO ADVANCE) este potrivit pentru toate vârstele, are o precizie foarte bună, este rezistent la utilizarea pe termen lung și este ușor de folosit, măsurarea tensiunii se face rapid, fără bătăi de cap. Pentru acest lucru, mâna trebuie să fie poziționată pe masă, cât mai comod cu putință și cu brațul cât mai aproape de inimă, cu palma orientată în sus. Se strânge manșeta în jurul brațului și se pornește tensiometrul. În timp ce aparatul înregistrează valorile tensiunii arteriale, este bine să nu vă mișcați, să nu vorbiți și să stați într-o poziție firească, sprijnit de spătarul scaunului. Așteptați ca tensiometrul să termine măsurarea pulsului și a tensiunii și să indice cifrele finale pe ecran.

Valorile tensiunii arteriale

Tensiunea arterială se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg), iar valoarea sa este înregistrată sub două forme diferite: tensiunea sistolică (atunci când inima pompează sânge) şi diastolică (atunci când inima se odihneşte între două contracţii).

De obicei, valorile optime ale tensiunii arteriale se află sub 120/80 mmHg, cele care sunt mai mici de 90/60 mmHg se încadrează la hipotensiune (sau tensiune mica), iar valorile care depășesc 140 mmHg reprezintă un semn al hipertensiunii (tensiune mare). În tabelul de mai jos puteți vedea câteva puncte de referință pentru valorile tensiunii arteriale:

cdt-babes.ro

Sursa foto: www.cdt-babes.ro

În cazul în care măsurătorile au fost efectuate de mai multe ori, în zile diferite, în aceleași condiții, iar presiunea arterială nu se încadrează în valorile obișnuite, este recomandată o vizită la medicul de familie, pentru a investiga o eventuală problemă de sănătate.

Articole similare:

  1. Tensiune oscilantă și cum poate afecta organismul uman
  2. Temsiunea mică sau hipotensiunea
  3. Hipertensiunea sau tensiunea mare și modul în care poate fi diagnosticată
  4. Care este legătura dintre stres și tensiunea arterială ridicată

17 thoughts on “Cum se masoara corect tensiunea arteriala

    1. Buna ziua, Dl. Decean! Atata timp cat nu va confruntati cu simptome sau stari neplacute, tensiunea dvs. nu ar avea de ce sa va deranjeze. Este usor scazuta, insa daca va ingrijoreaza ca ar putea fi vorba despre hipotensiune asociata cu alte probleme, va rugam sa va adresati medicului dvs.

  1. In cazul meu a fost vorba de o dereglare a glandei tiroide. Daca medicii ar fii dat atentie acestui fapt recomandand analize medicale, poate evitam , ani mai tarziu, operatia. Astfel de valori ale tensiunii arteriale nu ar trebui ignorate.
    Si eu, ma simteam absolut normal la aceste valori.

  2. sotia mea are 90/60 si nu vorbim doar o data si frecvent … nu are ameteli sau stari de greata si moleseala ci este ok. specific : tensiometru este de la dona nou produs in krankfurt.(germania) este cu barometru. intrebarea este! este posibil sa fie asa mica si sa fie ? au as recomanda un EKG .. CE MA SFATUITI?

    1. Nu ne-ati dat suficiente detalii pentru a intelege daca acesta este nivelul obisnuit al tensiunii dvs. Daca nu acesta este nivelul obisnuit atunci aceasta ar putea sa fie influentata de alimentele consumate (foarte sarat), bauturi (cafea, ceai negru), daca ati fumat, daca ati fost supus unei suparari sau unui nivel ridicat de stres, efort fizic etc.

  3. am mereu o tensiune de peste 15/12 si renal si endocrin nu am nimic dar am kg in plus si un diabet sever

  4. Buna seara , am o tensione de 89/58 bataile 73 , ma simt ametista si am o durere la tample destul de tare . e de mers la urgente sua pot astepta sa fac cercetari cu calm . multumesc

  5. CAND ESTE TENSIUNEA CORECT MASURATA? DUPA PRIMA, A DOUA SAU A TREIA MASURATOARE UNA DUPA ALTA ? SOTIA SPUNE CA DUPA A TREIA, ESTE CORECT?
    va multumesc.

    1. Nu aveti nevoie de mai multe masurari. O prima masurare, facuta corect, dupa 15 minute de rapaus este suficient.

    1. Este o tensiune ridicata. E posibil sa fiti diagnosticata cu hipertensiune. Va rugam mergeti la medic pentru diagnostic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *